Rulouri din carne de porc și spanac
Până a apărea ideia cu blogul am avut alt vis, să scriu o carte de bucate, dar cine mai citește acuma cărți dacă toate rețetele sunt pe net. În schițele mele am găsit și această rețetă minunată, hai să o gătim.
INGREDIENTE:
- fileu de porc (de pe spate) 1 kg;
- o legătură de spanac proaspăt;
- o căpățină mică de usturoi;
- 8 roșii decojite;
- 50 ml de ulei;
- o linguriță mică ierburi de Province;
- mix sare și piper colorat.
MOD DE PREGĂTIRE:
1. Fileul de porc după ce a fost spălat și scurs de apă se taie în 6 bucăți, grosimea în jur de 2 cm;
2. Fiecare bucată de carne se taie în jumătate nu până la sfârșit se lasă un cm (în poze se vede bine procesul);
3. Se bate carnea cu un ciocan de bucătărie pe ambele părți, se sărează și pipărează, se lasă la marinat la temperatura camerei pînă pregătim roșiile și spanacul;
4. Într-o tigaie se toarnă puțin ulei de măsline, se adaugă usturoiul mărunțit, imediat se pune și spanacul spălat și scurs bine de apă, se gătește în jur de 30 secunde pînă se înmoaie spanacul;
5. Roșiile se opăresc cu apă fierbinte și se decojesc;
6. Pe fiecare bucată de carne bătută se pune câte o lingură de spanac, se rulează strâns, se leagă cu scobitori de lemn, partea cu grăsime să fie înafară, în așa fel se scurge grăsimea;
7. Se călesc rulourile în ulei pe ambele părți, se lasă puțin să se răcească, după care se scot scobitorile;
8. Se aruncă tot din tigaie, se spală și se adaugă puțin ulei și roșiile tăiate cuburi mici, se distribuie uniform în tigaie, se fac 6 adîncituri și se pun rulourile, se presoară ierburile. Se fierb sub capac în jur de 1.5 ore la foc mic, se întorc de cîteva ori, sare am folosit doar la carne.
Se servesc atât calde cât și reci!!!
POFTĂ MARE!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu