Ruladă de pui cu roșii și spanac!


 După cîteva rețete dulci a venit rîndul și la ceva sărățel și gustoșel. Se gătește foarte repede din ingrediente simple și la îndemîna noastră, tare mai prinde bine atunci cînd ai oaspeți sau nu prea ai chef de stat mult în bucătărie, mai ales pe această căldură.

Să lăsăm vorba și să ne apucăm de gătit din următoarele INGREDIENTE: 

- 4 bucăți de lavaș, au fost 2 bucăți mari pe care le-am tăiat în două;

- 500 gr carne de pui; 

- 2 roșii mari;

- 200 gr. cașcaval sau mozzarella;

- 100 gr. frunze de spanac;

- 150 gr. cremă de brînză;

- 4 lingurițe de smântînă;

Pentru decor am folosit mix de semințe.

MODUL DE PREGATIRE:

1. Pentru început punem la fiert carnea de pui cu o ceapă, puțină sare și o frunză de dafin;

2. Frunzele de spanac se spală sub apă cugătoare, se usucă pe un prosop de bucătărie sau cu ajutorul unui dispozitiv special de uscat frunzele de salată;

3. Roșiile se taie în două, după care cu ajutorul unei lingurițe se scoate partea apoasă și cu semințe, se taie cubulețe roșiile;

4. Cașcavalul se dă prin răzătoare;

5. Din start împărțim ingredientele egal, lavasul se unge uniform cu cremă de brînză, se adaugă carnea tăiată cuburi, roșiile, cașcavalul și câteva frunze de spanac. Se rulează strîns, într-o tavă punem hîrtie de copt unsă cu un strop de ulei, se unge rulada cu smântînă, se presoară mixul de semințe;


6. Se coace rulada la 190 Gr timp de 15-20 min, poziția din mijloc. 

Se servește atât caldă cît și rece, este potrivită pentru prînz alături de o salată de crudități.

P.S inspirată de un producător de lavaș, dar desigur am personalizat rețeta.

POFTĂ MARE! 


Comentarii

Postări populare