Păstrăv la grătar cu legume!
Peștele, carnea și legumele gătite la grătar sunt foarte gustoase și sănătoase, mai nou am încercat peștele să îl gătesc învelit în hîrtie de copt. În așa fel nu se lipește de grătar și nu face stropi, se poate de gătit în tigaie gril sau gril electric în condiții de casă.
Marinada cu cât mai simplă este cu atât mai gustoasă este carnea sau peștele, am avut 3 păstrăvi refrigerați de 450 gr. fiecare pe care i-am curățat de solzi, spălat bine în apă rece, scurși, condimenți cu mix sare de Himalaya și piper colorat. La suprafață au fost unși cu ulei de măsline, înăuntru am pus câte un cub mic de unt rece, am învelit fiecare pește în hîrtie de copt, i-am gătit în gril electric care spre fericirea mea are indicații de coacere pentru carne, pește, legume, etc. dar se poate de gătit și la tigaia gril cîte 5-7 min pe fiecare parte.
Între timp am feliat 2 dovlecei (în jur de un cm) i-am condimentat cu sare și mix de piper colorat, am adăugat 2 linguri mari ulei de măsline, dovleceii au fost copți după pește.
Am servit peștele și legumele cu un sos de roșii, am dat prin răzătoarea mică o roșie, un cățel de usturoi, am adăgat o linguriță ulei de măsline, am potrivit de sare și piper, plus cîteva frunze de pătrunjel pentru aromă. Desigur am avut și un pahar de vin alb.
POFTĂ MARE, recomand cu mare drag pentru o cină ușoară în familie!
Comentarii
Trimiteți un comentariu